Daniel Tiberiu Vădineanu consideră că decizia magistraţilor prin care fosta sa soţie şi prietenul acesteia au fost puşi în libertate este "absurdă" şi susţine că este posibil să mai fie şi alţi asasini care îl urmăresc.
"Mă simt ameninţat. Mă tem pentru viaţa mea şi mi-e frică să plec de la serviciu. (...) Dacă doamna judecătoare consideră că ei sunt doi oameni care nu prezintă pericol public aş întreba-o: ?Dacă ar fi dânsa în locul meu tot aşa ar fi făcut, ar fi dispus punerea lor în libertate??. Cred că o să-mi pun o vestă antiglonţ, cască, o să-mi iau pistol şi o să merg la doamna judecător să o întreb dacă îi place ţinuta mea. Dacă îi place, dăm comandă şi ne îmbrăcăm toţi la fel, pentru că avem doi criminali pe stradă, în Constanţa. Trebuia să mă omoare ca să o ţină închisă. Şi cred că mai sunt şi alţi asasini plătiţi care mă urmăresc. Să vină să mă păzească doamna judecător acum", a spus Vădineanu.
Bărbatul a povestit că totul a plecat de la un telefon primit săptămâna trecută, într-o dimineaţă, când a fost sunat de către un individ pe care nu îl cunoştea şi care i-a spus că ar avea ceva să-i transmită de la fosta soţie.
"M-a avertizat că ar fi bine să mă întâlnesc cu el. Am luat pe cineva cu mine, un martor, şi m-am dus să mă întâlnesc cu cel care mă sunase. Acesta a venit cu un prieten şi mi-au arătat o înregistrare între ei doi şi fosta mea soţie", a mărturisit Vădineanu.
Cei doi i-au povestit că fosta soţia ar fi încercat să îi tocmească să-l ucidă, dar i-au spus că nu intenţionau să-l omoare, ci numai să ia de la femeie un avans în bani, după care să dispară.
"Au venit cu argumentul că din start nu s-au gândit la crimă şi voiau doar să obţină o sumă de bani de la ea. De asta au şi înregistrat convorbirea când s-au întâlnit. (...) Fiind deja păcălită, nu a vrut să le dea bani în avans, dar le-a spus că ar avea pe cineva mai serios în Germania, un albanez, pe care ar urma să-l contacteze. Avea 17.000 de euro pentru asasinat", a mai spus Vădineanu.
Potrivit bărbatului, când au văzut că nu pot scoate bani de la femeie, cei doi ar fi şantajat-o şi ar fi ameninţat-o că, dacă nu primesc suma în avans, o să meargă cu înregistrarea la soţul ei.
Daniel Tiberiu Vădineanu a precizat că imediat după întâlnirea cu cei doi a mers la Poliţie şi timp de mai multe zile a purtat în permanenţă vestă antiglonţ şi a fost păzit de poliţişti înarmaţi.
"În momentul în care cei de la IPJ şi-au dat seama că este un caz serios mi-au pus la dispoziţie nouă poliţişti sub acoperire, care au lucrat în ture de câte 12 ore. Au fost permanent cu mine, înarmaţi. Pe mine m-au obligat să port vestă antiglonţ".
Despre fosta sa soţie, Daniel Tiberiu Vădineanu spune că este o femeie răzbunătoare, care şi-a ascuns tot timpul adevăratele intenţii.
"Pe toată durata căsniciei au fost numai certuri şi scandaluri. Mi-a devastat maşina, odată. Este cunoscută peste tot ca o femeie violentă", a spus Vădineanu.
De asemenea, el a precizat că intenţia aceasteia de a-l omorî a venit din frustrarea femeii, pentru că a divorţat de ea, şi nu pentru că ar fi urmărit să obţină bani sau custodia asupra copilului.
"Faptul că ar fi făcut-o pentru copil este greşit: dacă voia să stea lângă copil, nu mai pleca în Germania. Banii!? La fel, cade din start. Dispune de foarte mulţi bani. Lucrează într-un bordel, aflat la 50 de kilometri de Dortmund, de cinci ani. Eu nu mi-am dat seama că lucrează într-un bordel decât acum zece zile. N-am crezut, dar mi-a aratăt cineva site-ul bordelului. Am văzut-o pe site - nume de scenă Dorina. Stă la camera 16 (...) Divorţul a fost introdus în februarie 2012, de către mine, şi a fost pronunţat în decembrie 2012, încredinţându-mi copilul şi obligând-o pe ea să plătească pensie alimentară până la 18 ani", a mai spus Vădineanu.
Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis, miercuri seară, ca femeia suspectată că a plănuit uciderea fostului său soţ, Liliana Vădineanu, şi prietenul ei, Daniel Lucian Sasu, suspectaţi că ar fi plănuit asasinarea lui Daniel Tiberiu Vădineanu, om de afaceri, să fie cercetaţi în libertate.
Cei doi au fost prezentaţi instanţei miercuri seară, cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de instigare la omor, iar magistraţii au hotărât anchetarea lor în stare de libertate, procurorii făcând recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Constanţa.


