“Confirmăm că în acest moment nu mai există nici un impediment legal pentru ca autorităţile să nu poată semna contractul cu asocierea Astaldi Sp.A. -MaxBoegl desemnată câştigătoare a licitaţiei derulate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR)”, susțin reprezentanții Casei de avocatură Boștină și Asociații.  

Conform sursei citate, la 12 decembrie, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată plângerea împotriva rezultatului procedurii de atribuire formulată de asocierea PORR CONSTRUCT S.R.L. - PORR BAU GmbH. Hotărârea este irevocabilă.

 De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondată plângerea împotriva rezultatului procedurii de atribuire formulată de Asocierea S.C. CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara SRL - S.C. Societatea de Construcţii în Transporturi SA- S.C. Luca Way S.R.L.

 „Anterior, contestaţiile formulate de cel doi ofertanţi nemulţumiţi de rezultatul procedurii de atribuire au fost respinse de CNSC prin decizia nr 3388/3524/3600 din 20.09.2013, casa noastră de avocatură asigurând asistenţa şi reprezentarea şi cu acea ocazie”, spune Mihai Marian, avocat partener în cadrul casei de avocatură Boştină şi Asociaţii.