”În urma reorganizării Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în regiunea Bucureşti-Ilfov, cea mai mare regiune a ţării, din punctul de vedere al numărului de consumatori şi de operatori economici, Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor va conţine 7 comisariate subordonate, câte unul pentru fiecare sector al Capitalei şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Ilfov”, a transmis, miercuri, ANPC, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, Comisariatele pentru Protecţia Consumatorilor din cele 6 sectoare ale Bucureştiului au desfăşurat 55 acţiuni de control pentru a verifica respectarea prevederilor legale din domeniu, la societăţile comerciale care activează în 6 dintre cele mai cunoscute pieţe din oraş, câte una din fiecare sector, respectiv Pieţele Floreasca, Delfinului, Salajan, Reşiţa, Rahova si Orizont.
”În urma neregulilor constatate, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au aplicat, până în acest moment, verificările fiind încă în desfăşurare, la 31 de operatori economici”, a precizat ANPC.
S-au aplicat următoarele sancţiuni:
- 25 amenzi contravenţionale în cuantum de 139.000 lei
- 19 avertismente
- oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare totală de peste 35.000 lei
- oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru 14 operatori economici.
Operatorii economici opriţi temporar de la funcţionare au fost:
1. Josan Sermar SRL – sector 1
2. Fresh Meat Service SRL – sector 1
3. Margal Salon SRL – sector 2
4. Sweet Kids SRL – sector 2
5. PI Smaranda Codiţă – sector 2
6. Lux Pan IMPEX – sector 2
7. Baking & Pastry Srl – sector 3
8. Lazăr P. Gheorghe SRL– sector 3
9. Emprod SRL – sector 3
10. SC Semiluna Pan SRL – sector 5
11. Salon Igiena SRL – sector 5 (serviciul de cosmetică)
12. SC Roxiti SRL – sector 5 (spaţiul de depozitare)
13. Dumicom Prodex SRL – sector 6
14. Carmangeria Godac SRL – sector 6 (spatiul frigorific)
ANPC a precizat şi care au fost cele mai importante abateri constatate:
lipsa informării cu privire la ingredientele folosite în preparate şi alergeni
comercializarea unor produse alimentare cu data limita de consum depăşită
comercializarea unor produse fără elemente de idendificare
lipsa preţurilor de vânzare a unor produse expuse la comercializare
folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu praf, impurităţi, rugină, cu chedere murdare/depreciate/rupte
prezenţa insectelor moarte (muşte, gândaci)
nerespectare condiţiilor de păstrare şi depozitare
schimbare stării termice iniţiale a unor produse
lipsa documentelor de atestare/verificare metrologică a cântarelor
existenţa pavimentului neigienizat, deteriorat
utilizarea ustensilelor de bucătărie neprofesionale şi a bureţilor de sârmă
folosirea unor agregate de bucătorie uzate, grăsime solidificată arsă, reziduuri alimentare
depozitare necorespunzătoare în contact direct cu pavimentul a băuturilor
nerespectare temperaturi păstrare recomandate de producător
comercializarea unor produse alimentare la temperatura mediului ambiant
peste expus spre comercializare fără gheaţă sau cu gheaţă topită
comercializarea unor produse alimentare cu arsuri de congelare
folosirea unor navete din material plastic cu un grad avansat de uzură
folosirea unor prosoape deteriorate, a benzilor de sterilizare expirate, a declaraţiilor produselor biocide, în saloane de cosmetică
utilizarea de produse cosmetice cu termen de valabilitate depăşit
lipsa vapoforului, a combinei cosmetice, în saloanele de cosmetică
lipsa Regulament Ordine Interioară, în săli de fitness
lipsa butonului de panică la saună şi a instrucţiunilor de utilizare a acesteia
lipsa unor autorizaţii de funcţionare (document de înregistrare sanitară veterinară, primărie etc.)
comercializarea unor produse textile fără informaţii traduse în limba română
comercializarea unor jucării menţionate pe sistemul de alertă rapidă al UE, Rapex, şi a unor jucării fără informaţii în limba română privind avertismentele de siguranţă.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.