money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Control ASF la Euroins - amenzi de aproape 6 milioane de lei

Publicat la 22.12.2021, 16:23:38

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Control ASF la Euroins -  amenzi de aproape 6 milioane de lei

”Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a efectuat la Societatea Euroins România Asigurare – Reasigurare S.A., în perioada mai-octombrie 2021, o acţiune de control periodic la sediul asigurătorului (on-site). Ca urmare a aspectelor constatate în acţiunea de control şi potrivit prevederilor legale,  Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis impunerea de sancţiuni contravenţionale societăţii, constând în amenzi, precum şi măsuri cu scopul remedierii deficienţelor constatate”, anunţă ASF.

În conformitate cu prevederile art.163 alin.(2) lit. b) şi alin.(51) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, ASF a decis sancţionarea societăţii Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. cu amendă în sumă de 3.546.000 lei.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 215 (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, ASF a decis sancţionarea societăţii Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. cu amendă în cuantum de 2.314.425 lei (reprezentând 0,1751% din cifra de afaceri).

”În baza prevederilor art. 8 alin. (3), art.34 alin.(2), alin.(3) şi alin.(5) coroborate cu prevederile art. 99 alin.(2) din Legea nr. 237/2015, în termen de două luni de la data primirii deciziei, societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. va transmite la A.S.F. spre aprobare un plan de redresare, cu măsuri pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă necesarul de capital de solvabilitate (SCR) sau pentru modificarea profilului de risc astfel încât în termen de 6 luni SCR să fie din nou respectată”,precizează  ASF.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite