Basescu a urat “bun-venit” delegatiei Turkmenistanului, la primirea oficiala pe platoul de la Palatul Cotroceni, in cadrul unei ceremonii in care Garda de Onoare a prezentat oaspetilor onorul.
“Bun-venit in Romania si la Bucuresti! Pentru noi, vizita dumneavoastra este foarte importanta, avand in vedere politica Romaniei si a Uniunii Europene, de extindere a relatiilor catre Est si dincolo de Marea Caspica”, a spus seful statului, in cadrul convorbirilor tete-a-tete. Presedintele Turkmenistanului a precizat ca vizita in Romania este importanta pentru tara sa si este o dovada a “relatiilor foarte fructuoase dintre cele doua tari”. “Avem interese comune si sper intr-o cooperare fructuoasa pentru popoarele noastre”, a spus seful statului turkmen. Cei doi presedinti vor discuta despre cooperarea bilaterala romano-turkmena, cu accent asupra colaborarii in sectorul energetic, precum si aspecte de actualitate ale agendei regionale si internationale. Delegatiile celor doua state vor semna o serie de documente juridice intre reprezentanti ai Guvernului Romaniei si cel al Turkmenistanului, privind colaborarea economica, promovarea si protejarea reciproca a investitiilor, evitarea dublei impuneri si prevenirea evaziunii.
Context
Vizita sa la Bucuresti intervine in conditiile in care, saptamana trecuta, presa ruseasca vorbea despre un esec al negocierilor dintre Rusia si Turkmenistan in sectorul energetic



