Mai devreme joi, Coreea de Sud a anunţat că a acceptat propunerea Coreii de Nord de a angaja negocieri oficiale asupra unui număr de subiecte divergente, după mai multe luni de tensiuni militare între cele două ţări, divizate de şase decenii.
Ministrul sud-coreean al unificării, Ryoo Kihl-jae, a propus data de 12 iunie pentru viitoarea reuniune.
Ar urma să fie primele tratative între Nord şi Sud la nivel guvernamental de la învestirea preşedintei sud-coreene Park Geun-hye, în februarie.
Aceste anunţuri survin pe fondul creşterii tonului între ţările occidentale şi regimul nord-coreean în urma celui de-al treilea test nuclear din februarie, ce a fost urmat de ameninţări cu atacuri împotriva SUA din partea regimului de la Phenian.
Comitetul Nordului pentru reunificarea paşnică a Coreii (CPRK), însărcinat cu gestiunea relaţiilor cu Sudul, a propus angajarea unor discuţii în special cu privire la situl industrial intercoreean Kaesong şi reuniunile familiilor separate la sfârşitul războiului din Coreea în 1953. CPRK nu a specificat nivelul de reprezentare la care aceste discuţii ar putea avea loc, lăsând la latitudinea Seulului să aleagă data şi locul unor eventuale convorbiri.
Coreea de Nord se declară pregătită în special să ia în discuţie viitorul sitului Kaesong, unde lucrează peste 50.000 de angajaţi nord-coreeni şi sute de cadre sud-coreene. Acest complex, cu rol crucial pentru obţinerea valutei de către regimul comunist de la Phenian, a fost închis de autorităţile nord-coreene la începutul lunii aprilie.
Nordul s-a declarat de asemenea dispus să negocieze reluarea vizitelor turistice pe muntele Kumgang, unul din cele mai frumoase situri naturale din Coreea de Nord.


