money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Cornel Penescu, şeful CCA şi celelalte două persoane audiate la Tribunal, arestate preventiv

Publicat la 14.04.2009, 08:00:14

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cornel Penescu, şeful CCA şi celelalte două persoane audiate la Tribunal, arestate preventiv

Cele patru persoane, acuzate de dare de mită sau de luare de mită, au fost reţinute luni, după mai multe ore de audieri desfăşurate la sediul Serviciul Teritorial Piteşti al Departamentului Naţional Anticorupţie.

Cornel Penescu a fost reţinut pentru dare de mită după ce, în cursul dimineţii de luni, a fost audiat de procurorii DNA Piteşti. În paralel, la sediul Clubului FC Argeş s-a prezentat o echipă de procurori, iar la sediul central al PIC (grup de firme aparţinând fraţilor Penescu, n.r.) au intrat doi mascaţi.

Penescu este acuzat de procurorii DNA că le-ar fi dat arbitrilor Aurelian Bogaciu, Marcel Savaniu şi Tiberiu Lajos 54.000 de euro şi 290.000 de lei, potrivit avocatului său, Radu Nistor. Meciurile vizate de procurori ar fi Gloria Bistriţa-FC Argeş (31 octombrie 2008, scor 2-0), FC Braşov-FC Argeş (15 martie 2009, scor 1-0) şi FC Argeş-Universitatea Craiova (3 octombrie 2008, scor 1-1).

Preşedintele clubului FC Argeş, Corneliu Penescu, este anchetat de procurorii structurii teritoriale Piteşti a DNA şi în alte dosare care nu au legătură cu clubul de fotbal, ci cu firmele acestuia, au declarat pentru NewsIn surse judiciare. "Penescu este suspectat că a dat mită mai multor lucrători din instituţii de control ale statutului pentru ca firmele acestuia să nu fie verificate sau, dacă s-ar fi făcut vreun control la societăţile acestea, să fie mai mult de formă", au explicat pentru NewsIn aceleaşi surse.

Mai mulţi ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie au ridicat, luni, de la sediul Federaţiei Române de Fotbal, mai multe documente care au legătură cu un dosar instrumentat de Serviciul Teritorial Piteşti al DNA, procurorii punând chiar sigiliu pe biroul şefului arbitrilor din FRF, Gheorghe Constantin. Şeful arbitrilor a fost dus în cursul după-amieziide luni la audieri la sediul DNA Piteşti, iar în cursul nopţii de luni spre marţi a fost reţinut pentru 24 de ore.

Sursa:NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite