money.ro
Actualitatemoney.ro

Cosmin Olaroiu:"E o victorie importanta pentru noi, de moral."

Publicat la 14.10.2006, 12:29:58

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cosmin Olaroiu:"E o victorie importanta pentru noi, de moral."
Antrenorul Stelei s-a declarat mulţumit de victoria obţinută, vineri, în faţa lui CFR Cluj, scor 4-2, în cadrul etapei a 11-a a Ligii I, dar spune că va analiza în zilele următoare prestaţia portarului Carlos, care a greşit grav la primul gol al clujenilor.

"E o victorie importantă pentru noi, de moral. Prima repriză a fost bună pentru noi, am înscris trei goluri şi am avut alte situaţii de a marca. Echipa a avut un tonus bun după această întrerupere a campionatului, şi asta s-a văzut. După pauză, ne-am văzut cu sacii în căruţă, nu am mai forţat, am comis greşeli şi am luat două goluri", a spus Cosmin Olăroiu, la conferinţa de presă de după meci.

Referitor la gafa lui Carlos, de la primul gol, când portughezul a plonjat greşit şi mingea a trecut pe sub el, antrenorul Stelei a declarat: "Mi-a zis că nu a văzut mingea, dar vom analiza în zilele următoare această situaţie. Golul doi nici nu l-am văzut". 

Antrenorul lui CFR Cluj, Cristiano Bergodi, a declarat: "A fost un meci cu două reprize diferite. În prima, noi am jucat cu frică, dar în partea a doua am avut mai mult curaj. Mai avem mult de lucru, însă nu pot să le reproşez nimic băieţilor mei, pentru că sunt de opt zile la echipă".

Întrebat ce i-ar spune antrenorului lui Real Madrid, Fabio Capello, dacă acesta i-ar cere părerea despre Steaua, Bergodi a răspuns zâmbind: "Nu cred că Fabio Capello are nevoie de informaţii de la mine. Ştie tot despre Steaua".

Meciul Steaua-CFR Cluj, scor 4-2, s-a disputat, vineri, în etapa a 11-a a Ligii I.


Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite