Veniturile totale ale COSMOTE au crescut in 2007 cu peste 255,5%, ajungand la 155,6 milioane euro, fata de 43,8 milioane de euro in 2006. In acelasi timp, veniturile aferente ultimului trimestru al anului s-au cifrat la peste 50 de milioane euro, in crestere de aproape 3 ori comparativ cu perioada similara a anului 2006.
Circa 800.000 de noi utilizatori s-au alaturat retelei COSMOTE in al patrulea trimestru (octombrie-decembrie 2007), dintre care peste 23% sunt abonati, confirmand astfel cresterea consecventa a acestui segment. Rezultatele sunt datorate strategiei aplicate, dar si realizarii unei acoperiri a retelei GSM la un nivel superior celui al competitiei.
COSMOTE a investit anul trecut peste 201 milioane de euro pentru a asigura servicii de calitate unei baze de clienti in continua dezvoltare, investitiile in infrastructura avand cea mai mare pondere. Compania ofera in prezent acoperire pentru 98,2% din populatia Romaniei si 87,5% din teritoriu.
Cosmote concureaza, pe piata de telefonie mobila, Orange si Vodafone, care au fiecare zece, respectiv 8,8 milioane utilizatori. Al patrulea operator, Zapp, are 500.000 de abonati.




