"Echipa tehnică a monitorizat constant performanţa reţelei şi a luat toate măsurile din punct de vedere tehnic astfel încât să o readucă în parametri operaţionali în cel mai scurt timp", potrivit oficialilor Cosmote.
Reprezentanţii Cosmote au mai spus că toate echipele sunt pregătite pentru intervenţii imediate în teren în cazul în care acest lucru este necesar.
De asemenea, potrivit oficialilor Vodafone, congestia puternică din reţeaua de telefonie mobilă în urma cutremurului de sâmbătă a fost cauzată de faptul că un număr prea mare de utilizatori a încercat să iniţieze apeluri în acelaşi timp şi nu au fost alte disfuncţii în reţea.
Reţeaua de telefonie fixă Romtelecom a anunţat că a rămas funcţională după cutremurul produs sâmbătă, deşi au existat câteva centrale din Bucureşti în care s-a înregistrat o congestie în primele zeci de minute de după eveniment din cauza numărului mare de apeluri.



