Numărul clienţilor Cosmote România a crescut cu 138.000 în trimestru trei şi a atins aproape 670.000 la sfârşitul lunii septembrie, cifre care se corespund unei cote de 4,3% din piaţa de telefonie mobilă românească, a informat, joi, un comunicat al companiei.
Majoritatea bazei de clienţi a Cosmote România este compusă din utilizatori de servicii preplătite (circa 83%), ca urmare a ofertelor agresive ale companiei pe acest segment, se arată în acelaşi comunicat. Venitul mediu per utilizator servicii cartelă şi abonament a crescut la 6,2 euro faţă de 5,4 euro înregistrat la sfârşitul lunii iunie.
După primele nouă luni ale anului 2006, Cosmote România a înregistrat venituri de 26,5 milioane euro, şi 66,2 milioane de euro pierderi nete, pierderi care reflectă investiţiile realizate pentru dezvoltarea activităţilor comerciale şi extinderea reţelei de acoperire la nivel naţional.
"'Rezultatele înregistrate după primele nouă luni ale anului se încadrează în planurile iniţiale ale companiei. Fiind primul an operaţional al Cosmote România, pierderile înregistrate sunt inerente, însă ne aşteptăm la îmbunătăţiri substanţiale în anii următori", a declarat Antonis Kerastaris, directorf inanciar al Cosmote România.
Reţeaua Cosmote a ajuns în prezent la aproape 92% acoperire a populaţiei şi peste 76% acoperire teritorială, în urma unor investiţii de peste 220 de milioane euro, au declarat recent reprezentanţii operatorului, precizând că se va continua planul de investiţii de 450 milioane de euro pentru primii trei ani de operaţiuni.
Numărul total de utilizatori ai Grupului Cosmote în cele 5 ţări în care este prezent se ridică la circa 10 milioane de utilizatori, în crestere cu peste 26% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cosmote Romania a inregistrat 138.000 de noi utilizatori in trimestrul trei
Publicat la 09.11.2006, 10:42:08
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
