money.ro
Actualitatemoney.ro

Costul forţei de muncă în sectorul bugetar a scăzut cu peste 20% faţă de anul trecut

Publicat la 06.12.2010, 08:43:19

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Costul forţei de muncă în sectorul bugetar a scăzut cu peste 20% faţă de anul trecut

Conform INS, diminuările costului cu forţa de muncă sunt cauzate de diminuările salariale aplicate de la jumătatea anului 2010.

Cele mai importante creşteri ale costului orar al forţei de muncă s-au înregistrat în T3 2010 faţă de acelaşi trimestru din anul trecut în informaţii şi comunicaţii (19,04%), industria prelucrătoare (8,17%) şi intermedieri financiare şi asigurări (7,62%).

Cheltuielile salariale directe au înregistrat o scădere de 1,14% (formă ajustată), iar pentru indicii în formă brută, creşterea a fost de 1,21%. Componenta privind cheltuielile indirecte (non-salariale) a înregistrat scăderi de 0,92%, respectiv 0,99%.

Conform metodologiei utilizate de INS, cheltuielile directe cu forţa de muncă includ sumele brute plătite din fondul de salarii pentru timpul lucrat (inclusiv premii) şi nelucrat, drepturile în natură ca remunerare a muncii, sumele brute plătite salariaţilor (ca stimulente) din profitul net realizat de unitate, sumele brute plătite din alte fonduri (inclusiv drepturi în natură) acordate conform legislaţiei în vigoare.

Cheltuielile indirecte cu forţa de muncă includ contribuţiile angajatorului la fondurile de asigurări şi protecţie socială (şomaj, sănătate etc.), sumele brute plătite salariaţilor care părăsesc unitatea (ieşire la pensie, transfer, detaşare etc.), sumele brute plătite pentru întreruperi ale lucrului neimputabile salariaţilor, precum şi alte cheltuieli cu forţa de muncă.

INS precizează că în învăţământ, scăderea costului orar al forţei de muncă a fost atenuată de diminuarea timpului efectiv lucrat faţă de trimestrul precedent (-17,7%), fenomen caracteristic acestei activităţi în trimestrul al III-lea al fiecărui an, cauzat de vacanţa şcolară.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite