Favorit, IOR, Plumbuita, Bazilescu, Carol, Crângaşi, Tineretului şi Tei sunt doar câteva din parcurile bucureştene care ar putea fi retrocedate.
Primăria Sectorului 2 se luptă în justiţie să salveze 37.000 de metri pătraţi din parcul Plumbuita, după ce primarul general al Capitalei a semnat o decizie de punere în posesie pentru acest teren. Potrivit primarului Neculai Onţanu, proprietarul a obţinut o decizie definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel.
Şi pentru Parcurile Verdi şi Circului există cereri de retrocedare înregistrate la Primăria Bucureştiului. Cei care susţin că sunt proprietarii Parcului Circului revendică 189.000 de metri pătraţi de teren, cu 15.000 de metri pătraţi mai mult decât are în prezent parcul.
În sectorul 3, aproximativ 12 hectare din parcul IOR vor deveni proprietate privată, pe motiv că primarul general a semnat o dispoziţie de retrocedare. Edilul sectorului, Liviu Negoiţă, susţine că retrocedarea s-a făcut conform legii şi că nu s-a putut împotrivi şi că nu face altceva decât să respecte legea.
În prezent, Primăria Bucureştiului analizează zeci de notificări de retrocedare a spaţiilor verzi. O decizie de anul trecut a Curţii de Apel a creat un precedent. Costică Constanda obţinea atunci o hotărâre, definitivă şi irevocabilă, prin care consilierii generali ai Capitalei erau obligaţi să aprobe proiectul său imobiliar pe terenul de pe malul lacului Floreasca. Pentru a salva Parcul Bordei, Primăria Bucureştiului i-a oferit în schimb lui Constanda un teren în Satul Fracez.
Cotidianul: Sute de hectare din parcurile Capitalei ar putea fi retrocedate
Publicat la 29.05.2008, 09:32:58
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
