Credit după deces. Ce se întâmplă dacă o persoană cu rate încetează din viață și cine plătește datoria?
Sunt diferite situații. Uneori banca nu află de deces, în unele condiții informația este transmisă rapid. În general, informațiile cu privire la existența unui astfel de eveniment pot fi colectate prin canale diferite.
Astfel, în unele cazuri, rudele persoanei decedate se adresează instituțiilor de credit și comunică pro-activ acest lucru în perioada imediat următoare evenimentului.
Sunt și cazuri, dar ceva mai izolate, în care creditul ajunge în intârziere de plată și informația este obținută de instituțiile financiare de la rudele apropiate care au încă acces la mijloacele de comunicare ale defunctului.
Credit după deces. Cine plătește datoria
De asemenea, există și posibilitatea ca creditul să ajungă în întârziere și în faza de recuperare legală, iar informația să fie obținută prin verificare a bazelor de date sau de la executor.
Credit după deces. Și totuși cine achită ratele în cazul unei astfel de întâmplări neprevăzute? Sunt mai multe situații.
Una dintre ele este cea în care familia sau rudele achită creditul în semn de respect pentru persoana decedată.
În alte situații însă creditul ajunge în situația de întârziere și instituțiile financiare cesionează creditele către agenții de colectare debite fără a fi informate cu privire la existența evenimentului de deces. Chiar dacă există o asigurare de viață sunt situații în care evenimentul de deces nu este comunicat.
Mai este și un al treilea scenariu în care creditul ajunge în situația de executare silită. Astfel, dacă creditul are o ipotecă, banca poate lua proprietatea ipotecată. Dacă există însă o asigurare de viață, atunci banca poate lua o parte din sumă.
„Mai există situații în care evenimentul de deces este identificat în momentul în care creditul ajunge în situația de întârziere și este plasat în executare silită. În aceste cazuri, executorii agreează cu creditorii continuarea identificării moștenitorilor. În cele mai multe cazuri, dacă creditul are atașată și o ipotecă, asigurarea nu există sau nu este eligibilă, se continuă procesul de identificare a moștenitorilor. Majoritatea creditelor de nevoi personale nu au atașată o asigurare de viață. Pentru creditele imobiliare cu ipotecă, această asigurare este un element obligatoriu și specific produsului”, explică expertul financiar Daniela Dragnea, conform Wall Street.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.