Cresc salariile în Sănătate! Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a precizat că Ordonanţa de Urgenţă adoptată joi de Guvern privind majorarea salariilor de bază ale personalului medical prevede venituri mai mari pentru asistenţii medicali cu 30% şi pentru medici cu 8%, acordate în două tranşe, din lunile martie şi iunie, transmite agerpres.ro.
„Pentru asistenţii medicali, cumulativ cu cei 5% acordaţi la începutul anului, majorarea e de 35%, o majorare consistentă. Personalul TESA primeşte 20%, personalul auxiliar – 25% şi ceva mai puţin la medici care au avut salariile mărite încă din 2018 foarte mult şi acum, în afară de cei 5% acordaţi la începutul anului, mărirea e de 8%. Toate aceste măriri vor fi acordate în două tranşe, în martie şi în iunie. Majorarea se raportează la salariile din decembrie”, a spus ministrul Rafila, la Antena 3.
Ministrul Sănătăţii a punctat că întotdeauna există şi persoane nemulţumite, dar „deschiderea de care a dat dovadă Guvernul în cadrul constrângerilor bugetare existente a fost maximă”.
„Mai mult decât atât nu cred că se poate acorda. E un început care arată buna credinţă şi determinarea Ministerului Sănătăţii, a Guvernului pentru a îmbunătăţi condiţiile pentru salarizarea personalului medical. A fost o mărire consistentă, între 20 şi 35%, în funcţie de categoria profesională. (…) Este o remuneraţie corectă”, a adăugat Rafila,





