Deci, intr-o tigaie sau vas de Iena pui un praf de zahar nerafinat, o bucata de ghimbir de marimea unui catel mare de usturoi, taiata marunt, si o lingura de unt. Asezi crevetii peste si bagi totul la cuptor. Cateva minute. Crevetele spune singur cand e gata. Se
rusineaza de atata foc si para, drept pentru care isi schimba culoarea. Cand devine rozaliu, e gata. Il scoti si, in timp ce inca mai sfaraie, torni niste sos de soia amestecat cu putin sos de stridii, in care mai pui si doua-trei lingurite din apa de la orezul pe care l-ai fiert in prealabil. Apa de la orez contine amidon si inlocuieste perfect maizena ce ar putea, la randul ei, substitui ingredientul necesar legarii sosului. Pentru ca de asta pui apa de la orez si nu supa. Cand stingi crevetii, amesteci cu o lingura si ii terfelesti si pe ei in crema care s-a format acolo. Este maronie, si despre gust nu vreau sa comentez. Periculos de bun! Iti mai vand un pont: poti sa-l folosesti si la aripioarele de pui, pe care, daca le fierbi nitel si le pui in locul crevetilor... Mmmm, nu vreau sa-ti spun mai mult! Si fii curajos, mai incearca ceva din reteta asta: bucati de piept de pui, pe care, la fel, le fierbi putin. Insist la chestia asta doar ca sa-ti atrag atentia ca, atat pentru piept, cat si pentru aripioare, fiertul de la inceput nu face decat sa pregateasca structura carnii, pentru ca, daca tii tava sau vasul de Iena prea mult in cuptor, ca sa se patrunda carnea, risti sa se arda zaharul si ghimbirul.
Doar la creveti nu ai nevoie de prefierbere. Crevetii nu se fierb decat in cazuri exceptionale si nu se baga la microunde niciodata. Uitam, poti sa mai faci ceva: sa amesteci crevetii cu piept de pui, si papila nu se va supara deloc. Pofta buna!
