Cristian Duţescu: Noul sistem este unul generator de abuzuri
Publicat la 30.07.2008, 10:38:19
Cei mai afectaţi de prevederile noului statut sunt acţionarii minoritari care nu mai beneficiază de protecţie, în cazul unor eventuale conflicte cu cei care deţin pachete de acţiuni importante, crede Duţescu.
"Raportările sunt vădit diminuate pe piaţa alternativă, ceea ce afectează bineînţeles în mod esenţial dreptul la informare şi principiul transparenţei pieţei de capital. O serie de reglementări care asigură protecţia acţionarilor, investitorilor, dispar pe sistemul alternativ de tranzacţionare, şi oricine lecturează legea pieţei de capital din România poate să înţeleagă foarte simplu acest lucru. Neefectuând raportările şi netransmiţând în sistemele de informare ale pieţei de capital, ci publicând eventual doar convocatoarele în Monitorul Oficial, acţionarul majoritar va dilua la nesfârşit pachetele deţinute de investitorii minoritari şi va deţine controlul. Nu va mai avea niciodată interesul ca aceste companii să fie tranzacţionate pe piaţa de capital," a precizat Cristian Duţescu, avocat Duţescu şi Asociaţii.
Prin decizia numărul 1507 din 23 iulie 2008, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a aprobat constituirea unui sistem alternativ de tranzacţionare, administrat de către Bursa de Valori Bucureşti, în calitate de operator de sistem.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
