money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Cristian Popa: Adoptarea rapidă a euro nu ar elimina convergenţa, ci ar complica-o

Publicat la 30.04.2009, 14:21:18

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cristian Popa: Adoptarea rapidă a euro nu ar elimina convergenţa, ci ar complica-o
Urmărește money.ro pe Google News

"Nu înseamnă că dacă adoptăm euro devreme, eliminăm un proces de convergenţă. Îl mutăm către alte instrumente. Putem să-l facem mai complicat. Cred că ceea ce vrem să vedem în toate statele membre, şi România nu face excepţie, este ca ajustarea dezechilibrelor existente să se facă într-o manieră ordonată", spune Cristian Popa.

O dată intrată în zona euro, România trebuie să se supună politicilor Băncii Centrale europene, fapt ce ar diminua atribuţiile BNR. Viceguvernatorul crede că, în acest moment, nu este bună mutarea pe partea de politică fiscală a unor ajustări care pot fi făcute prin politica monetară. Popa a declarat că intrarea în zona euro nu poate fi decât rezultatul unei convergenţe reale.

Popa a admis că adoptarea euro potrivit calendarului stabilit va fi marele test pentru România, în condiţiile neprielnice din plan global. Însă a transmis şi un avertisment: dacă îţi stabileşti ţinte nerealiste, pieţele te taxează. Viceguvernatorul a dat exemplul Poloniei, care a dorit să accelereze adoptarea euro, însă investitorii au fost sceptici, iar efectul se vede în deprecierea zlotului.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite