Banca Naţională a României nu poate să interzică băncilor comerciale să dea credite în franci elveţieni, care se pot dovedi scumpe pe termen lung, însă ar fi de dorit ca băncile să renunţe singure să le mai acorde, a declarat viceguvernatorul BNR, Cristian Popa.
"Francul elveţian poate fi scump în timp, iar oamenii ar trebui să fie foarte prudenţi în privinţa aceasta", a spus Popa, la un seminar despre stabilitate financiară organizat în cadrul reuniunii BERD de la Kiev. Oficialul BNR a menţionat că, în cazul în care banca centrală ar lua măsuri administrative care să limiteze creditele în "monede exotice" precum francul elveţian, băncile din alte state membre ale Uniunii Europene pot oricând să acorde astfel de credite prin deschiderea unor simple birouri locale.
Popa a explicat că BNR avertizează asupra riscurilor mai mari la care se expun băncile care acordă credite în valută şi mai ales în "monede exotice", dar instituţiile de credit trebuie să-şi minimizeze singure astfel de riscuri. În februarie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declara că avansul creditelor în monede exotice - precum cele în franci elveţieni - implică riscuri valutare foarte ridicate, deşi dobânzile la aceste credite sunt mai mici.
Sursa: NewsIn
Cristian Popa: BNR nu poate interzice creditele în franci elveţieni, dar vrea ca băncile să nu le mai acorde
Publicat la 19.05.2008, 13:40:16
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Luca Niculescu, desemnat premier. Fostul ambasador la Paris are 10 zile să ceară votul Parlamentului

Actualitate
Proiect de lege privind zilierii pentru ONG-uri și culte. De ce se opune Guvernul

Actualitate
Curg banii europeni în Republica Moldova după reformele de aderare. UE mai virează 157 de milioane de euro

Actualitate
Ion Țiriac: „Vă dau cuvântul meu de onoare că nu știu ce avere am”

Actualitate
