Principala nemulţumire a lui Cristian Sima a fost lipsa de transparenţă de la BVB. El a declarat pentru The Money Channel că a recurs la această măsură deoarece "îi deranja pe mebrii Consiliului Bursei".
Cristian Sima, preşedintele casei de brokeraj WBS Holding, a declarat pentru NewsIn că îşi va depune joi demisia din boardul Bursei de Valori Bucureşti (BVB) pe masa preşedintelui BVB, Septimiu Stoica, deoarece instituţia nu e gestionată de profesionişti şi vrea să rămână credibil.
Citiţi mai jos textul integral al scrisorii de demisie a lui Cristian Sima
Catre S. C. Bursa de Valori Bucuresti S.A.
In atentia Consiliului de Administratie,
a d-lui Septimiu Stoica, Presedinte al Consiliului
si a d-lui Stere Farmache, Director General
Domnule Presedinte,
Stimati colegi,
Subsemnatul, Sima Cristian, in calitate de membru al Consiliului de Administratie al SC BVB SA, va rog sa luati act de demisia mea, cu incetarea activitatii din data de azi, 01.08.2007.
Consider deontologic profesional sa expun motivele care m-au determinat sa iau aceasta decizie, si anume :
La momentul in care am candidat pentru acesta demnitate si am cerut votul actionarilor bursei am considerat ca se impun o serie de schimbari in activitatea societatii, avand convingerea ca pot sa determin aceste schimbari cu sprijinul colegilor din consiliu.
Doream in acel moment crearea unei transparente care sa confere institutiei credibilitate in fata actionarilor, a emitentilor si investitorilor, demers in care insa am esuat din cauza micilor orgolii pe care eu, din nefericire, nu am reusit sa le diminuez ci, dimpotriva, le-am exacerbat. Spre exemplu, am solicitat intr-o sedinta a Consiliului ca investitorii interesati sa cumpere si sa vanda actiuni la o societate cotata la BVB in perioada dintre marirea de capital social pana la creditarea noilor actiuni in contul actionarilor sa fie avertizati asupra riscului la care se expun; solicitarea mea s-a lovit de un zid de abtineri.
De asemenea, ritmul cu care se introduc produsele derivate este mult mai lent decat cel pe care mi-l propusesem desi am fost implicat tot timpul in comisia care a elaborat structura indicelui BET si regulile de tranzactionare ale contractelor futures pe acest indice. Constatand ca entuziasmul meu initial nu s-a soldat cu rezultate concrete, de natura sa ma multumeasca, si considerand ca cea mai mare parte dintre insuccese mi se datoreaza, am hotarat sa imi prezint demisia.
Imi exprim cu toate acestea convingerea ca Bursa de Valori Bucuresti este o institutie sanatoasa, care se va dezvolta exponential si va contribui indirect la dezvoltarea economiei nationale, cu sau fara prezenta mea in cadrul factorilor de decizie. O expresie a acestei increderi o reprezinta si hotararea mea de a continua sa cumpar actiuni BVB. Pentru ca Bursa sa se afirme insa ca institutie viabila, ea are nevoie de o strategie coerenta pentru viitor, cu tinte precise si responsabili desemnati.
In acest sens voi solicita convocarea unei Adunari Generale a Bursei, care sa decida daca acest consiliu sau un alt consiliu de administratie este cel capabil sa creeze si sa indeplineasca o astfel de strategie.
In perioada ce va urma raman in totalitate la dispozitia Consiliului de Administratie, a comisiei indicelui BET si a domnului Director General Stere Farmache, in cazul in care se considera ca experienta mea pe pietele externe le poate fi utila. Desi sunt constient ca aceasta demisie este inainte de toate un esec personal, sper ca analiza publica a problemelor cu care se confrunta BVB sa mareasca transparenta si credibilitatea institutiei in fata investitorilor.
1 august 2007 Cu stima,
Cristian Sima
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.