money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMarian Manolache

Criza ajunge şi la CE. Comisia vrea reducerea cu 5% a posturilor din instituţiile UE

Publicat la 22.06.2011, 10:09:36

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Criza ajunge şi la CE. Comisia vrea reducerea cu 5% a posturilor din instituţiile UE
Urmărește money.ro pe Google News

Un oficial european de rang înalt a declarat publicaţiei citate că executivul european va propune la 29 sau 30 iunie măsura de reducere a posturilor ca parte a planurilor sale pentru următorul buget al UE pentru intervalul 2014-2020.

 

"Comisia îşi propune o creştere zero a bugetului administrativ. Actualele creşteri salariale legate de promovări duc la reducerea efectivelor. În cazul în care Comisia ar fi propus salarii şi prime mai mici, s-ar fi confruntat cu o grevă a sindicatelor", a precizat sursa citată.

 

"Este vorba de cinci procente pe toată linia, însă statele membre ar putea cere 10 procente sau mai mult. În cazul în care se va alege varianta cu 10%, acest lucru va afecta funcţionarea unor instituţii cheie, fiind necesară în schimb o eventuală închidere a unei instituţii periferice", a adăugat oficialul.

 

Grupul liberalilor din PE a numit în ianuarie Comitetul Regiunilor şi Comitetul European Economic şi Social ca fiind instituţii în plus.

 

O altă sursă din cadrul PE a precizat că departamentele selectate pentru reduceri au fost deja informate în legătură cu aceste măsuri. Sursa a mai sus că dacă aceste departamente 'vor fi inteligente', reducerile de posturi vor viza angajaţi apropiaţi de vârsta pensionării sau în concedii de boală pe termen lung.

 

Oficialul european de rang înalt a declarat că în contextul în care există circa 50.000 de funcţionari europeni care reprezintă cele 27 de stat membre şi peste 50 de milioane de funcţionari publici în statele membre, orice reducere ar fi mai degrabă un semnal de 'solidaritate' decât de a face cu adevărat economii.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite