Estimarea pleacă de la ipoteza că investitorii nu vor putea să recupereze decât jumătate din investiţiile făcute pe piaţa creditelor ipotecare din SUA, reprezentând o pierdere de 130 miliarde dolari, căreia i se adaugă 20 de miliarde, pierderi provocate de un alt tip de credite cu risc mare.
Preşedintele Federal Reserve, sistemul de bănci centrale americane, Ben Bernanke, a estimat luna trecută, pierderile potenţiale între 50 şi 100 miliarde dolari, precizează autorii studiului.
"Cu toate că este puţin probabil ca această criză să genereze pierderi catastrofale, piaţa ignoră totuşi faptul că va avea un preţ de plătit", apreciază unul dintre autorii studiului. Acesta adaugă că vor trece trei până la cinci ani până să se cunoască pierderile exacte.
Bursele globale au înregistrat, joi, căderi semnificative, pe fondul nervozităţii din pieţe, generată de riscurile de propagare a problemelor dinspre piaţa creditelor ipotecare americane cu risc ridicat la un nivel mai larg al economiei.
Bursele de la Paris şi Londra au căzut, în prima parte a şedinţei de joi, cu aproximativ 3% iar Bursa de la Frankfurt s-a relaxat cu 2,55%.În seara zilei precedente, Bursa de la News York a coborât iar indicele Dow Jones a pierdut 1,29% din valoare iar Nasdaq a scăzut cu 1,69%.
Asia a cunoscut, de asemenea, "o zi neagră". La Tokyo, a doua piaţă financiară mondială, indicele bursier Nikkei, al principalelor titluri, a încheiat sesiunea cu o scădere puternică, de 1,99%, până la 16.148,49 puncte, cel mai jos nivel de la sfârşitul lunii noiembrie.
Criza creditelor ipotecare i-ar putea costa pe investitori 150 miliarde dolari
Publicat la 16.08.2007, 15:19:39
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



