Criza financiară, o glumă. În 16 ani ar urma să înceapă un Ev Mediu Întunecat
Publicat la 26.09.2016, 02:47:22
Și-a câștigat reputația în piețele internaționale în anul 1987, când, în consultanța sa oferită la Princeton Economics, a prezis cu precizie de o zi prăbușirea Bursei de la New York în ceea ce ulterior industria de pe Wall Street a numit „Lunea Neagră”. Martin Armstrong anticipează un haos încă și mai mare: nici mai mult nici mai puțin, decât aruncarea lumii întregi într-un Ev Mediu în doar 16 ani.
Cel mai bun analist al ciclurilor de sentiment, el a calculat pentru anul 2032 apariția unor fenomene care ne vor duce către o „Epocă Întunecată”. „Din fericire, mă voi fi dus de pe această lume până atunci și nu voi fi nevoit să fac față acestui oribil eveniment”, scrie Armstrong, în vârstă de 66 de ani, pe portalul său Armstrong Economics.
mai multe, pe profit.ro
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
BVB în săptămâna 28 septembrie - 2 octombrie 2026: Energie în ofensivă, healthcare în retragere

Piețe financiare
