Criza financiară reduce bugetele de HR ale companiilor
Publicat la 22.10.2008, 12:03:06
Piaţa forţei de muncă din România va resimţi din ce în ce mai puternic efectele crizei financiare, spun specialiştii în domeniu. "Primele semnale au fost legate de reducerea salariilor sau menţinerea lor la acelaşi nivel ca şi înainte, iar un alt semnal ar fi legat de reducerea bugetelor de resurse umane în ceea ce priveşte noile angajări. Companiile încearcă să funcţioneze într-o situaţie de criză şi nu îşi mai doresc extinderea departamentelor la fel de mult ca şi înainte", a declarat la The Money Channel Corina Diaconu, managing director la ABC Human Capital.
Sectorul financiar-bancar va fi cel mai afectat, însă nu singurul. "Sectorul financiar-bancar a fost unul dintre cele mai afectate, însă şi în domeniile imobiliar şi construcţii, care sunt în strânsă legătură, au apărut primele efecte", mai spune Diaconu.
Specialiştii în recrutare mai spun că, pe timp de criză, fluctuaţiile de personal vor fi tot mai reduse, iar companiile vor încerca să-şi păstreze angajaţii valoroşi. "Fluctuaţia de personal va scădea, cu atât mai mult cu cât se preconizează că o mare parte din companii îşi vor reduce personalul sau vor închide filiale şi atunci vor face tot posibilul să-şi păstreze în continuare oamenii. Iar aceştia vor fi obligaţi să dea randament personal maxim", a precizat directorul din cadrul ABC Human Capital.
Criza financiară va avea şi unele efecte pozitive asupra pieţei forţei de muncă din România. "Posibilele avantaje ar fi legate de specializarea oamenilor, de încercarea acestora de a rămâne cât mai mult într-un loc de muncă şi de a se perfecţiona acolo. Fluctuaţia de personal este posibil să scadă, deci trebuie să încercăm să luăm şi părţile bune, atât cât există ele, din această situaţie de criză", mai spune Corina Diaconu.
Organizaţia Internaţională a Muncii avertizează că peste 20 de milioane de oameni îşi vor pierde locul de muncă, până la sfârşitul acestui an, ca urmare a crizei financiare globale. Cei care vor rămâne fără o sursă de câştig provin din categorii diverse, precum construcţiile, serviciile financiare sau industria auto.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
