Acţiunile blue-chip de top ale Marii Britanii au scăzut la un nivel nemaiatins de un an încoace, din cauza vânzărilor masive din SUA şi Asia, pe fondul unor noi îngrijorări din piaţa creditelor, relatează Times Online. FTSE 100 a pierdut, la ora prânzului, 196,4 puncte, sau 3,2%, atingând valoarea de 5.912,9, coborând sub nivelul de 6.000 pentru prima data din octombrie 2006. Prăbuşirea de astăzi a indicelui, care reuneşte acţiunile celor mai importante 100 de companii din Marea Britanie, a pierdut aproape 12% din valoare în doar o lună.
Acelaşi subiect este tratat, pe prima pagină, şi de The Guardian. Au fost înregistrate prăbuşiri dramatice în toată piaţa, investitorii panicaţi vânzând acţiuni în masă. La ora 1 pm., FTSE 100 scăzuse la 5887,9, cu 221,4 puncte sau 3,6%, cel mai jos nivel atins din octombrie încoace. “Suntem martorii amplificării riscului, la scară globală. Chiar şi investiţiile sigure, ca aurul, sunt condamnate să fie prea riscante în acest cilimat. În aceste condiţii de piaţă, extrem de neprietenoase, fundamentele economice au zburat pe fereastră, şi s-a instalat panica vânzarilor de acţiuni”, a spus Martin Slaney, director la GFT Global Markets
Pieţele globale, răvăşite în mijlocul crizei ipotecare, titrează New York Times. Acţiunile din Asia şi-au continuat căderea astăzi, în mijlocul adâncirii crizei pieţei creditelor ipotecare din SUA. Declinul a început cu scăderea acţiunilor în Korea de Sud, investitorii întorcându-se din vacanţa prilejuită de sărbătoarea naţională influenţaţi de străinii care-şi lichidaseră portofoliile. Şi în Europa, pieţele au suferit pierderi masive la începutul şedinţelor de tranzacţionare. Era de aşteptat ca şi pieţele din SUA să se deschidă în scădere astăzi. Indicii americani au scăzut dramatic după semnalele din partea Rezervei Federale Americane că nu este dispusă să micşoreze dobânzile, în mijlocul crizei pieţelor financiare.
Acţiunile americane au suferit pierderi majore, relatează şi The Wall Street Journal. Joi, după declinul din Asia şi Europa, şi indicii americani au suferit pierderi. Cu 45 de minute înainte de începerea tranzacţionării, Dow Jones Industrial a pierdut 101 puncte, ajungând la valoarea de 12820. S&P a pierdut 13,7 puncte, ajungând la valoarea de 1400,7 şi Nasdaq 100 a pierdut 17,75 puncte , ajungând la valoarea de 1860,75.
Tot despre criza financiară scrie şi cotidianul Le Monde. Jurnaliştii de la cotidianul francez se întreabă dacă Banca Centrală Europeană va creşte dobânda de referinţă în septembrie, cum a anunţat acum două săptămâni sau va ţine cont de criza financiară şi de rezutatele economice negative din zona euro din primul trimestru. Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a spus la începutul lunii august că va majora dobânda cheie în septembrie, după ce consiliul guvernatorilor instituţiei cu sediul la Frankfurt a menţinut dobânda de politică monetară la 4%, în conformitate cu aşteptările. Trichet a adăugat că în al doilea trimestru creşterea economică a fost sustenabilă, şomajul a scăzut, iar presiunile inflaţioniste au început să se accentueze. "Este nevoie de vigilenţă puternică, astfel încât să ne asigurăm că riscurile pe termen mediu la adresa stabilităţii preţurilor nu se materializează", a spus atunci şeful BCE.
Trichet a observat că pe pieţele financiare se manifestă multă nervozitate şi a mai spus că bancherii centrali monitorizează atent evoluţiile şi cer investitorilor de pe piaţă să îşi păstreze calmul. "Solicităm o reevaluare ordonată şi uşoară a riscurilor şi cerem investitorilor să fie cât se poate de sensibili, ca să evităm corecţiile abrupte", avertiza Trichet la începutul lunii.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.