"Dacă nu se fac toate reformele care sunt deja angajate cu FMI şi dacă nu se merge peste aceste reforme, mai ales în direcţia flexibilizării pieţei muncii şi a atragerii de fonduri europene, şi vom rămâne cu deficitele spre 6%, atunci ne îndreptăm spre un nivel de datorie mare care ne va face la început să ne împrumutăm scump şi, cum zicea şi guvernatorul Mugur Isărescu, s-ar putea ca 40-45% (nivelul datoriei din PIB - n.r.) să fie un indicator pentru care toleranţa investitorilor străini să scadă foarte mult şi atunci poţi să ai probleme. Nu în sensul că nu te finanţezi, dar te finanţezi la costuri scumpe, iar dacă lucrurile explodează, atunci poţi să intri în impas", a declarat Lucian Croitoru.
Consilierul guvernatorului BNR a făcut acest comentariu după ce a fost întrebat care este opinia sa cu privire la declaraţiile făcute joi la Realitatea TV de directorul Direcţiei Audit Intern din cadrul BNR, Eugen Rădulescu, potrivit cărora România ar putea intra în incapacitate de plată peste un an şi jumătate dacă nu va mai primi bani de pe plan extern, în urma deciziei Senatului de a aproba reducerea vârstei de pensionare.


