"Din calculele mele, România ar putea să atragă circa două miliarde de euro din vânzarea unor părţi dintr-o serie de companii deţinute de stat, iar în urma acestei vânzări statul ar putea chiar să rămână majoritar", a spus Croitoru, la un seminar pe teme energetice.
La rândul său, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat că intrările de capital străin reprezintă pilonul principal pentru reluarea creşterii economice.
"Vrem să încurajăm piaţa de capital, pentru că intrările de capital străin reprezintă pilonul principal pentru reluarea creşterii economice", a afirmat Videanu.
Guvernul a decis la începutul lunii august începerea procedurilor de vânzare la bursă a 9,84% din acţiunile statului la OMV Petrom (SNP), precum şi a unor pachete minoritare din acţiunile deţinute la companiile Transelectrica (TEL), Transgaz (TGN) şi Romgaz, la care va derula o ofertă publică secundară.
Statul va vinde pe bursă 9,84% din acţiunile deţinute la Petrom şi câte un pachet de 15% din acţiunile Transelectrica, Transgaz şi Romgaz.
Ofertele publice de vânzare vor fi derulate de intermediari selectaţi prin licitaţie, ţinând seama de criterii de calitate şi cost ale serviciilor.
Croitoru, BNR: România ar putea strânge 2 mld. euro din vânzarea unor participaţii la companii de stat
Publicat la 19.08.2010, 10:16:58
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
