La jumătatea lunii mai se va cunoaşte, cel mai probabil, care sunt societăţile ce au obţinut aprobarea acţionarilor de a participa la constituirea Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), cât şi sumele pe care acestea vor să le verse ca aport la capitalul Pool-ului, a anunţat miercuri CSA.
Arbitrul asigurărilor precizează că majoritatea societăţilor de asigurare au convocat adunările generale ale acţionarilor în aprilie, iar unele dintre ele chiar în mai.
Peste 20 de societăţi şi-au anunţat intenţia de a participa la constituirea PAID. Comunicarea intenţiei nu este însă suficientă pentru constituirea PAID, fiind nevoie ca societăţile de asigurare să aibă aprobarea propriilor acţionari pentru valoarea participaţiei fiecăreia la capitalul PAID, după care să înainteze la CSA documentaţiile necesare autorizării, se arată în comunicatul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
Sursa: NewsIn



![[P] Momentul potrivit pentru accesarea unui credit nebancar cu istoric negativ](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791362886510-sk21n1bmwc.jpg&w=1920&q=75)

