Drapelul ucrainean a fost ridicat din nou pe Insula Șerpilor, de pe care rușii s-au retras în urma atacurilor susținute ale trupelor ucrainene. Ridicarea steagului este simbolică, iar imaginile au făcut înconjurul lumii. Dar abia acum apardetalii despre misiunea îndrăzneață prin care a fost dus steagul pe insulă, relatează Naval News.
În noaptea de 7 iulie 2022, militari din forțele speciale s-au apropiat de Insula Șerpilor cu vehicule subacvatice. Scafandrii au cercetat zona de coastă, căutând mine. După ce au stabilit o cale de trecere sigură, au dat semnalul bărcilor grupului principal, potrivit unei postări a Forțelor Speciale Ucrainene pe Instagram.
Centrul 73 al Forțelor Speciale Navale este unitatea de forțe speciale a infanteriei marine din Ucraina. Denumite adesea Spetsnaz, ele sunt echivalentul Navy SEAL din SUA sau SBS din Marea Britanie.
Nu s-a precizat ce fel de vehicule subacvatice au fost folosite. Unitatea operează anumite tipuri occidentale sofisticate de vehicule, dar dotările sale sunt învăluite în secret.





