money.ro
Actualitatemoney.ro

Cum a reuşit SimPlus să îşi crească cifra de afaceri cu 150%

Publicat la 20.01.2010, 11:08:39

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cum a reuşit SimPlus să îşi crească cifra de afaceri cu 150%
La începutul lui 2009, Dan Boabeş, proprietarul SimPlus, o companie de servicii interactive prin sms, estima o creştere cu 50% a cifrei de afaceri, previzune bazată în principal pe transformarea unui business 100% românesc într-unul regional, prin ieşirea pe pieţe externe. După ce a tras linie, la sfârşitul lui 2009, calculele au arătat o creştere de 150%, până la o cifră de afaceri de cinci milioane de euro, şi o prezenţă pe cinci pieţe externe.

Explicaţia este următoarea: în primul rând, criza a obligat practic canalele media - şi în principal televiziunile - să găsească soluţii alternative de monetizare. Proiecte care până atunci erau blocate în discuţie, au devenit astfel o certitudine pentru SimPlus, reprezentând peste 60% din veniturile înregistrate de compania lui Boabeş. Al doilea factor care a dus la creştere îl reprezintă volumele obţinute de pe pieţele externe, precum Moldova, Italia sau Spania, unde există foarte mulţi români. Toate pieţele externe pe care SimPlus este prezentă - Moldova, Bulgaria, Turcia, Italia şi Spania, prin parteneriate cu operatori locali, au adus companiei peste 12% din veniturile realizate pe 2009 şi au contribuit la profitul de peste 600.000 de euro înregistrat de companie, de peste 3 ori mai mare decât cel înregistrat în 2008.

Mai multe detalii citiţi în MONEY EXPRESS.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite