Subiectul creșterii veniturilor bugetare este mai actual ca niciodată nu numai în România, ci și în întreaga Uniune Europeană și chiar și peste Ocean, în contextul crizei economice prelungite. Cea mai la îndemână soluție pentru a aduce mai mulți bani în vistieria statului este creșterea impozitelor sau impunerea unor taxe noi.

Fondul Monetar Internațional (FMI) se ghidează după patru principii atunci când abordează problema creșterii fiscalității.

Michael Keen, director adjunct al Departamentului de Fiscalitate al FMI, a evidențiat cele patru sfaturi pe care le dau experții FMI statelor pentru creșterea veniturilor fiscale:

1. Înainte de a majora cotele de impozitare, lărgiți baza de impozitare anulând excepțiile și tratamentele diferențiate. Astfel, obțineți ca mai multe persoane și entități să plătească taxe.

2. Mizați mai degrabă pe impozitarea consumului decât pe taxarea muncii.

3. Consolidați impozitele pe proprietate.

4. Căutați oportunități de a majora veniturile corectând distorsiuni legate de mediu sau de alte domenii, cum ar fi emisiile de carbon, pentru a veni în întâmpinarea provocărilor climatice sau de poluare.

Ce s-a întâmplat în țările dezvoltate de la venirea crizei? Acestea nu s-au descurcat foarte bine, spune Michael Keen, într-un comentariu pe marginea celui mai recent Monitor Fiscal, publicat pe site-ul instituției financiare internaționale. „Creșterea nivelului taxei pe valoarea adăugată, sau TVA, de exemplu, a fost mai evidentă decât lărgirea bazei de impozitare. Multe țări au majorat contribuțiile sociale (în legătură cu finanțarea pensiilor, dar deseori afectând muncitorii)”, susține expertul fiscal al FMI.

Regulile FMI, aplicate și la noi 

Dacă ne referim la România, sfaturile trecute în revistă de către oficialul Fondului au fost aplicate în totalitate de la semnarea acordului de împrumut cu FMI. Mai mult, au fost inventate chiar și noi impozite, în disperare de cauză, cum a fost impozitul minim. Astfel, în anul 2010 a fost lărgită baza de impozitare pentru veniturile obținute prin contracte de colaborare sau de drepturi de autor, chiar și în condițiile în care persoana are și contract de muncă. Tot la acest capitol poate fi trecută și lărgirea bazei de impozitare pentru contribuția la sănătate la toți proprietarii care dau în chirie locuințe.  

Totodată, Guvernul României a ales să taxeze în plus și consumul. Astfel, de la 1 iulie 2010, TVA a fost majorată de la 19% la 24%, nivel păstrat până în prezent. La acest capitol se referă și creșterea accizelor pe produsele din tutun, care scumpiseră țigările până la un nivel care a făcut să înflorească piața de contrabandă, pe băuturile alcoolice sau introducerea, începând cu data de 1 septembrie a acestui an, a accizelor pe produse de lux precum bijuteriile, blănurile naturale, iahturile și mașinile foarte puternice.

La capitolul consolidării impozitelor pe proprietate, din 2011 au crescut foarte mult taxele pentru proprietarii de mai multe imobile, în afară de primul dobândit.

Referitor la al patrulea sfat al reprezentantului FMI, în România autoritățile au introdus inițial pentru proprietarii de autoturisme taxa de poluare, pe principiul poluatorul plătește, care a devenit ulterior timbru de mediu.