Cum se desfășoară vaccinarea anti-covid în Europa. În unele țări autoritățile se implică mai mult
Publicat la 27.12.2020, 10:47:47
Germania, Slovacia şi Ungaria au început vaccinarea împotriva Covid-19 sâmbătă, cu o zi înainte ca acest lucru să se întâmple în toate ţările din Uniunea Europeană. O femeie de peste 100 de ani, un membru al Comisiei pentrru gestionarea pandemiei, angajaţi din Sănătate sau chiar ministrul Sănătăţii, printre primii vaccinaţi în diferite state.
În Germania, Edith Kwoizalla, o femeie în vârstă de 101 ani, de la un azil din landul Saxonia-Anhalt, a fost prima care a primit vaccinul Pfizer/BionTech.
În Slovacia primul vaccinat a fost Vladimir Krcmery, în vârstă de 60 de ani, membru al Comisiei pentru gestionarea pandemiei.
Mai mulţi lucrători sanitari de la spitalul Central din Budapesta au fost primele persoane vaccinate în Ungaria.
În Franţa, autorităţile au anunţat că primele persoane vaccinate vor fi din azile de bătrâni, iar în Spania tot de la un centru de îngrijire.
Prima persoană vaccinată în Italia va fi o asistentă de la spitalul Spallanzani din Roma.
Ministrul Sănătăţii, Kostadin Angelov, va fi prima persoană vaccinată în Bulgaria, iar în Polonia o asistentă şi un medic de la spitalul Ministerului de Interne din Varşovia.
În Croaţia, un asistent medical din Zagreb va fi primul vaccinat, iar autorităţile intenţionează să implice mai multe figuri publice în campania pro-vaccinare.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Șase țări din Europa Centrală și de Est își unesc vocile pentru securitatea energetică. România, parte a noii alianțe regionale

Actualitate
VERTIK: Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro sunt invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK, pentru a identifica rutele de finanțare alternativă potrivite dezvoltării afacerii

Actualitate
ANAF nu știe câți români fac videochat. În 2023 vorbea despre 400.000 de persoane. Acum, Fiscul spune că nu poate calcula fenomenul

Actualitate
Undă verde pentru motocicliști pe benzile de autobuz! Se schimbă și regula pentru mersul printre coloanele de mașini

Actualitate
