Pasta de hârtie obţinută este trecută printr-o maşină de fabricat hârtie. Hârtia de bumbac este procesată astfel în hârtie pentru bancnote. Urmează inserarea unor elemente de siguranţă: filigran, fire de siguranţă. Când bancnota este expusă unor surse de lumină, porţiunile mai groase se vâd mai întunecate, iar cele mai subţiri mai transparente.
Hârtia din bumbac asigură textura şi foşnetul specifice, precum şi durabilitatea bancnotelor euro.
În Uniunea Europeană există 14 imprimerii pentru fabricarea bancnotelor EURO. Acestea folosesc două metode de imprimat: intaglio (care asigură o textură specială bancnotelor) şi offset(imprimare simultană pe ambele feţe ale bancnotelor).
În momentul în care bancnotele părăsesc imprimeria, toate bancnotele au aceleaşi proprietăţi, calitatea lor fiind identică. Din momentul în care sunt puse în circulaţie, acestea se deteriorează, dar în mod diferit. Bancnotele de 50 EUR au o durată de 3 ani şi jumătate, în timp ce bancnotele de 5 euro au o viaţă medie de 14 luni, scrie Bancherul.ro.
Băncile centrale din statele membre au aparate de sortat de mare viteză pentru verificarea bancnotelor depuse de băncile comerciale şi societăţile de transport ale valorilor. Dispozitivele verifică autenticitatea şi calitatea banilor în câteva zecimi de secundă. Bancnotelecare nu mai corespund normelor de calitate sunt distruse.
Elemente grafice
Pe aversul bancnotelor sunt prezentate ferestre şi porţi ce simbolizează spiritul european de deschidere şi cooperare. Cele 12 stele ale Uniunii Europene (UE) reprezintă dinamismul şi armonia Europei contemporane. Podurile de pe reversul bancnotelor sunt simbolul comunicării între popoarele Europei, precum şi între Europa şi restul lumii.
Ferestrele, porţile şi podurile prezentate pe bancnote sunt ilustraţii stilizate şi nu reprezintă imagini ale unor construcţii existente.
Alte elemente grafice sunt:
- denumirea monedei – euro – atât cu caractere latine (EURO), cât şi cu caractere greceşti (EYPΩ);
- iniţialele Băncii Centrale Europene în cinci versiuni lingvistice – BCE, ECB, EZB, EKT şi EKP – corespunzând celor 11 limbi oficiale ale UE (în 2002);
- simbolul ©, indicând protecţia drepturilor de autor;
- drapelul UE.
Bancnotele euro poartă semnătura lui Willem F. Duisenberg, primul preşedinte al Băncii Centrale Europene, sau a lui Jean-Claude Trichet, succesorul acestuia începând cu 1 noiembrie 2003. Sunt valide bancnotele care poartă oricare dintre cele două semnături.
Bancnotele euro există în şapte cupiuri diferite: 5 EUR, 10 EUR, 20 EUR, 50 EUR, 100 EUR, 200 EUR şi 500 EUR. Bancnotele euro sunt utilizate ca mijloace legale de plată în întreaga zonă euro şi ilustrează stiluri arhitecturale din diferite perioade din istoria Europei.
Banca Naţională a României găzduieşte în perioada 10 martie - 27 mai 2011 expoziţia itinerantă euro, organizată de Banca Centrală Europeană. Expoziţia este deschisă la sediul Sucursalei BNR din Bucureşti, Str. Lipscani nr. 16, de luni până vineri, între orele 8-18, precum şi în zilele de sâmbătă şi duminică, 12 şi 13 martie, 16 şi 17 aprilie, 7 şi 8 mai, între orele 10-14. Intrarea este liberă.
Obiectivul principal al Expoziţiei euro este familiarizarea publicului cu bancnotele şi monedele euro, precum şi cu elementele de siguranţă ale acestora. Prin tehnicile multimedia de prezentare, vizitatorul este invitat să descopere într-un mod interactiv informaţii interesante, pe măsură ce parcurge cele cinci secţiuni ale expoziţiei: Bancnote, Monede, Elemente de siguranţă, Istoria banilor şi Colţul copiilor.
Expoziţia itinerantă a fost găzduită până în prezent de Slovacia, Spania, Italia, Germania, Luxemburg, Polonia şi Estonia. De la Bucureşti, expoziţia va merge în Franţa, Bulgaria şi Grecia. Pentru informaţii suplimentare vizitaţi website-ul BCE
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.