Cum se pierd prietenii

Oficialităţile de la Moscova se străduie din răs­puteri, prin sprijinul deplin pe care îl acordă administraţiei lui Bashar al‑Assad, să-şi pă­streze afacerile din Siria neatinse, dar plătesc un preţ piperat pentru asta. Luna trecută, magnatul saudit Mubarak Swaikat a anulat contractele de multe milioane de dolari pe care le avea cu companiile ruseşti de petrol şi gaze, potrivit unui ziar kuweitian. „Măcar atât pot să fac ca să‑i sprijin pe fraţii noştri din Siria“, a declarat el pentru „Al Aan“. Puţin înainte, oamenii de afaceri saudiţi boicotaseră o delegaţie a marilor companii ruseşti, atât la întâlnirea programată la Jeddah, cât şi la cea din capitala Riad.

PARIU PE DICTATURI. Saudiţii au vrut să ia atitudine faţă de „modul inechitabil şi necinstit în care Moscova tratează Siria“, potrivit unui reprezentant al Camerei de Comerţ din Riad. Iar relaţiile diplomatice ale Rusiei cu Qatarul s‑au înrăutăţit din decembrie încoace, după ce ambasadorul Vladimir Titorenko a fost bătut de oficiali qatarezi pe aeroportul din Doha. Dar nici unul dintre aceste mesaje sau proteste nu a schimbat ceva. Kremlinul e de partea lui Assad.

Până acum, alianţa Moscovei cu Damascul a costat companiile ruseşti contracte pe termen lung cu alte naţiuni arabe. Politicienii ruşi sunt strigaţi „prietenii dictatorului“, iar diplomaţii sunt trataţi cu răceală. Moscova este văzută drept inamica opoziţiei siriene şi, în timp ce autorităţile ruse repetă că au adoptat o poziţie principială – dacă Assad dispare, cel mai rău scenariu pentru Siria ar fi războiul civil sau haosul, afirmă ei –, Rusia se poate aştepta la pierderi economice importante în Orientul Mijlociu, indiferent de rezultat.

Odată ce Moscova îşi declară oficial sprijinul pentru un regim, se ţine de cuvânt, pentru a nu cădea în aceeaşi capcană ca în cazul Libiei, unde a susţinut tabăra perdantă, afirmă experţii Kremlinului. Dar analiştii independenţi cred că oficialii ruşi au calculat iarăşi greşit şi nu pariază pe calul potrivit. Alţi analişti consideră că Rusia s‑a gândit mai puţin la imagine, cât la miliardele pe care le‑a câştigat din transporturile de arme pe care le‑a trimis în Siria în decursul anilor.

„Pariind pe vechi regimuri dictatoriale, Rusia îşi pierde popularitatea“, afirmă Ildar Davletshin, analist senior pe energie la Renaissance Capital. „Lucru care a distrus planurile companiilor ruse care explorează petrol şi gaze sau construiesc reţele de conducte“ în Orientul Mijlociu.

STRATEGII ŞI AL‑QAEDA. Viitorul contractelor pe termen lung ale unor companii ca Lukoil, Tatneft şi Gazprom în Libia, Siria şi Arabia Saudită este nesigur. Analiştii afirmă că nu există garanţii că reţeaua de conducte construită de Stroytransgaz în Siria şi Arabia Saudită va aduce mari profituri proprietarului ei, Ghenadi Timcenko, considerat drept un apropiat al preşedintelui Putin. Nimeni nu poate prezice câte zile vor mai sta ancorate în portul sirian Tartus navele ruseşti, sau dacă cei peste 30.000 de cetăţeni ruşi ce trăiesc acum în Siria vor fi în siguranţă.
„Va dura până se vor calcula pierderile totale provocate de poziţia oficială a Rusiei“, crede Davletshin.

Nici contractele pierdute, nici relaţiile distruse nu par suficiente pentru a convinge Kremlinul să-şi schimbe strategia. Într‑un interviu recent pentru „Times of London“, premierul Dmitri Medvedev punea întrebări retorice, de genul „Unde se termină rezoluţiile şi unde încep acţiunile militare?“, şi-şi exprima speranţa că, în ciuda miilor de morţi din Siria, planul de pace propus de Kofi Annan, trimisul ONU şi al Ligii Arabe, ar putea reuşi.

Gheorghi Mirsky, cercetător la Academia de Ştiinţe a Rusiei, este convins că strategia Moscovei este periculoasă. „Prin faptul că a încetinit implicarea comunităţii internaţionale, Rusia a ajutat la întărirea poziţiilor al‑Qaeda din Siria“, susţine Mirsky. „În acelaşi timp, ne apropiem de un conflict major între Iranul şiit şi suporterii sunniţi ai opoziţiei siriene din ţările arabe, în care Rusia va fi, evident, considerată drept un aliat singuratic al Iranului.“
Foştii studenţi ai lui Mirsky din Ministerul de Externe rus înţeleg „în sinea lor“ că Moscova ar fi trebuit de mult să sprijine sancţiunile Consiliului de Securitate al ONU, afirmă cercetătorul. „Problema este că deciziile sunt luate la Kremlin.“