Luna iunie se anunță a fi mai caldă decât în mod obișnuit în aproape toată țara, potrivit prognozei publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Temperaturile vor depăși mediile climatologice ale perioadei 2005-2024, iar precipitațiile vor fi, în general, mai puține decât cele normale, semnalând un început de vară secetos, în special în regiunile vestice și sud-vestice ale României.
Prognoza pe patru săptămâni, elaborată de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF), oferă o imagine de ansamblu asupra temperaturilor și cantităților de precipitații, raportate la mediile climatice din ultimii 20 de ani. Totuși, ANM avertizează că fenomenele extreme, de scurtă durată, cum ar fi furtunile sau vijeliile, nu pot fi prognozate cu acest tip de analiză.
Săptămâna 2 – 9 iunie: Start de lună fierbinte și secetos
În prima săptămână din iunie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă, pe întreg teritoriul țării. Cel mai pronunțat se vor resimți temperaturile ridicate în sud-vestul României. Precipitațiile vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, în special în zona Carpaților Meridionali și Occidentali, unde se așteaptă secetă accentuată.
Săptămâna 9 – 16 iunie: Căldura persistă, ploile lipsesc
Și în a doua săptămână, meteorologii anunță o tendință de încălzire peste normalul perioadei, cu temperaturi ridicate în toate regiunile, mai ales în extremitatea sud-vestică. Regimul pluviometric va fi sub medie în toată țara, cu cele mai mari deficite în vest și nord-vest. Așadar, riscul de secetă se menține accentuat.
Săptămâna 16 – 23 iunie: Nicio schimbare semnificativă
Vremea caldă continuă și în a treia săptămână a lunii. Temperaturile medii vor rămâne peste valorile normale, cu o abatere pozitivă ușor mai accentuată în sud-vest. Nici la capitolul precipitații nu se preconizează îmbunătățiri: va fi, în continuare, secetă în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 23 – 30 iunie: Temperaturi ridicate, dar ploi aproape normale în unele zone
În ultima săptămână a lunii, temperaturile vor fi, în general, peste media climatologică, mai ales în regiunile sud-vestice. În ceea ce privește precipitațiile, regiunile vestice, nord-vestice și sud-vestice vor continua să înregistreze deficite, în timp ce în restul țării acestea se vor situa, în general, în jurul valorilor normale pentru această perioadă.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.