Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, creştea cu 0,27%, până la 4.926,76 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, avansa cu 0,33%, până la 2.843,73 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga cel mai mult - 1,76% - până la 24.153,67 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, creştea cu 0,24%, ajungând la 10.264,80 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, avansa cu 0,72%, până la 479,35 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, urca cu 0,65%, până la 626,56 puncte.
Principalii indici europeni aveau variaţii uşoare faţă de nivelurile de referinţă, pe fondul deprecierilor din sectorul bancar, venite în contextul corecţiilor înregistrate de pieţele asiatice. Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de acţiuni listate pe bursa londoneză, FTSE, creştea cu doar 0,08%, până la 5.360 puncte, în timp ce indicele pieţei din Frankfurt, DAX, avansa cu 0,05%, până la 5.798 puncte.Indicele celor mai solide 40 de acţiuni de la Bursa din Paris, CAC40, scădea cu 0,22%, până la 3.805 puncte.





