Sindicatul Polițiștilor din România ”Diamantul” a publicat, pe un site de socializare, cuponul de pensie al unui fost angajat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Contrar așteptărilor, venitul acestui cetățean nu este deloc unul de invidiat.
Un sindicat al polițiștilor a publicat cuponul de pensie “nesimțită” al unui român care a lucrat în cadrul MAI
Având atașat mesajul ”Pensie ‘nesimțită’, din mila M. A. I.” la postarea de pe Facebook, cei de la sindicatul amintit prezintă venitul lunar al unui fost angajat în cadrul acestei instituții de stat.
Lunar, cetățeanul încasează suma de 2.400 de lei. În ianuarie 2023, acesta a fost norocos și a ajuns la 2.700 de lei. Ordonanța ”trenuleț” a Guvernului Ciucă a prevăzut un ajutor de 300 de lei pentru toți pensionarii cu un nivel al veniturilor lunare între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.
Cum era de așteptat, postarea celor de la Sindicatul Polițiștilor din România ”Diamantul” a stârnit numeroase reacții. Resemnat, un internaut spune: ”Eu când v-am spus că ajungem toți asistați social, nu m-ați crezut. Urmează legea ca dacă mai intri și în depresie din cauza pensiei să te eutanasieze”.
Un alt cetățean vine cu un contra-exemplu pentru sindicaliștii din poliție. ”Un comisar-șef, șef poliție oraș, ieșit la pensie în 2016 are pensie 8.000 lei, o fi bine? În condițiile în care toate sporurile erau ale lui, dar surpriza, al naibii dacă l-am văzut vreodată”.
Alte reacții venite din partea cetățenilor la postarea sindicatului din poliție:
- Dacă vă arăt cuponul de pensie al tatălui meu după 41 de ani și 11 luni de cotizație, plângem cu toții! Ăsta e sistemul, asta e România;
- Nu vă obliga nimeni să vă faceți milițieni. Sunt destule locuri de muncă în privat plătite bine așa că nu vă mai plângeți;
- Bine că s-au găsit bani pentru primari, în caz de război, pe ei îi trimitem pe front.
CCR a decis, marți: Bani mai mulți pentru primari
Mesajul sindicaliștilor din poliție vine la doar câteva ore după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a respins sesizarea făcută de parlamentarii USR și Forța Dreptei cu privire la legea care majorează salariile primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene.
Judecătorii CCR au respins cu unanimitate de voturi sesizarea privind legea care majorează salariile aleşilor locali, depusă în octombrie anul trecut. Asta înseamnă că se dă undă verde pentru majorarea cu până la 2.000 de lei a indemnizaţiilor primarilor şi preşedinţii de consilii judeţene.
Creşterea salariilor se va aplica doar pentru administraţia publică: primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene. În proiectul de la Senat, modificat ulterior în comisii, se prevedeau inițial majorări și pentru parlamentari.


