PDL nu a primit niciun post în Consiliul de Administraţie votat de Parlament la finele lunii iunie, în condiţiile în care algoritmul parlamentar i-ar fi dat dreptul la cel puţin 2 şi la cel mult 3 membri în conducerea TVR.
Acum, după ce a primit satisfacţie la Curte, PDL cere USL să iniţieze de urgenţă refacerea Consiliului de Administraţie. Asta înseamnă un nou vot pentru cele 13 mandate cu durata de 4 ani din conducerea TVR, mandate între care, de astă dată, ar trebui să se regăsească şi candidaţii democrat liberalilor.


