Înmatriculările mărcii Dacia au crescut de patru ori în luna martie pe piaţa franceză şi au depăşit 17.000 de unităţi. În urma acestei performanţe, brandul românesc şi-a majorat cota de piaţă în Franţa de la 1,8% în martie 2009 la 6,1% luna trecută, potrivit statisticilor publicate de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile.
În urma acestei performanţe, Dacia devine cel mai bine vândut brand auto non-francez din Franţa. Pe ansamblul primelor trei luni din acest an, înmatriculările Dacia s-au triplat faţă de primul trimestru din 2009. Astfel, după primele trei luni din acest an, peste 33.000 de francezi şi-au cumpărat o Dacie nouă.
În termeni de volume, acest lucru înseamnă că producătorul român de autovehicule a vândut în trei luni jumătate din cât a comercializat pe piaţa franceză în tot anul 2009, când vânzările companiei erau de aproape 66.000 de unităţi. Franţa este a doua mare piaţă auto a Europei şi singura care a decis să renunţe, gradual, la programul Rabla.
De la o primă de 1.000 de euro oferită pentru achiziţia unei maşini noi anul trecut, bonusul a scăzut la 700 de euro de la 1 ianuarie 2010 şi va coborî la 500 de euro de la 1 iulie.
Dacia, cea mai bine vândută maşină de import în Franţa (VIDEO)
Publicat la 01.04.2010, 12:02:16
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. BET se apropie de 50% creștere în acest an
Piețe financiare
Curs BNR valabil 20 august 2026: 1 euro = 5.2452 lei. Leul pierde ușor teren
Piețe financiare
Curs euro marți: 5.2442 lei. Transgaz a pierdut 1.60% pe BVB

Piețe financiare
Bursa a reintrat timid pe creștere. O veste bună pentru investitori
Piețe financiare
