“Nici vorbă de comenzi mai puţine, am avut cereri constante din martie până acum. A fost o oprire programată, am lucrat toate sâmbetele din mai, iunie şi iulie, 12 zile lucrătoare, ca să facem stocurile necesare pentru august, astfel încât comenzile să nu sufere. Deşi un stoc are anumite costuri, oprirea este necesară pentru revizii”, a declarat pentru Business Standard Constantin Stroe, vicepreşedinte al Dacia. Compania a reînceput producţia luni, după o lună revizie tehnică.
În primul semestru din 2009 exporturile Dacia au însumat 130.668 de autovehicule, ceea ce, calculat la un preţ mediu de 9.000 de euro, înseamnă 1,17 mld. euro. Raportat la volumul total al exporturilor din economie, de 13,56 mld. euro, Dacia are o pondere de 8,6% în total exporturi. La mijlocul anului trecut, la exporturi naţionale de 16,75 mld. euro, Dacia vindea în străinătate 81.414 autovehicule, în valoare de 732 mil. euro, reprezentând 4,37% din total exporturi. Deşi producătorul nu a dorit să spună explicit valoarea exporturilor, a precizat că pentru estimarea acestor valori poate fi utilizat un preţ mediu de 9000 de euro, care a rămas neschimbat din 2007.
Producătorul de autoturisme a demarat o adevărată ofensivă la export în ultimii ani, dublându-şi exporturile în ultimii doi ani, de la 60,5 mii de automobile exportate în S1 2007 la 130 de mii de unităţi exportate în S1 2009. Faţă de 2005, exporturile producătorului de la Mioveni au crescut de opt ori.
“Cea mai dinamică piaţă externă rămâne Germania, apoi Franţa şi pieţele din Italia, Austria şi Belgia. Începând din luna august şi Grecia a introdus Dacia în programul Rabla”, a punctat Constantin Stroe. Creşterea din piaţa germană are la bază introducerea programului de reînnoire a parcului auto, care a însemnat un stimulent fiscal de 2500 euro pentru achiziţionarea unui vehicul nou în schimbul unui vehicul vechi. Nu a fost disponibil volumul de export realizat de companie în luna august.





