Societatea Midfair Management Services SRL este controlată de un offshore din Cipru, cu acelaşi nume, sediul firmei fiind însă în magazinul Unirea. Contactat de Business Standard, Dan Adamescu nu a dorit să facă niciun comentariu.
În aceste condiţii, Dragoş Cincă, fondator al Flamingo în urmă cu 15 ani, devine acţionar secundar, după ce, în ultimii ani, şi-a redus participaţia până la 25,2%. De altfel, el anunţase cu doi ani în urmă intenţia de a se retrage treptat din companie, pentru a se orienta spre alte businessuri, precum imobiliarele.
Omul de afaceri Dan Adamescu a cumpărat acţiuni Flamingo încă de la mijlocul lunii februarie 2009, atunci când a achiziţionat 12,3% dintre acestea, cu 2,7 mil. lei. Ulterior, şi-a mărit participaţia la 17,5%, valoarea totală a tranzacţiilor ajungând la aproximativ un milion de euro. În ultima tranzacţie - achiziţia pachetului de 22% din acţiuni -, Adamescu a plătit 1,2 milioane de euro. Alt acţionar cu nume sonor este şi Alexandru Ion Ţiriac, care controlează 5,12% din companie. Practic, cu o investiţie de puţin peste două milioane de euro, Dan Adamescu devine cea mai puternică voce din Flamingo, unul dintre primii trei retaileri de electronice, electrocasnice şi IT&C, cu o cifră de afaceri de peste 200 milioane de euro în 2008. Mai mult decât atât, acesta şi-a numit fiul, pe Alexander Adamescu, în poziţia de preşedinte al companiei, după ce Dragoş Simion a renunţat la funcţie.
Preţul titlurilor Flamingo International (FLA) urcase ieri cu 14,36%, după primele 50 de minute de tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti, în timp ce restul pieţei de acţiuni înregistra, în continuare, creşteri uşoare, de 0,6%. La finalul şedinţei de tranzacţionare de ieri, acţiunea Flamingo înregistra o creştere de 6,93%.
Retailerul a înregistrat în primele şase luni din acest an pierderi de 22,19 mil. lei (5,5 mil. euro), în condiţiile în care cifra de afaceri netă s-a redus cu 24%, până la 372,6 mil. lei (88,09 mil. euro).
Dan Adamescu ajunge prima voce în Flamingo
Publicat la 17.09.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
Aurul revine spre 4.500 de dolari pe uncie. Băncile centrale cumpără din nou masiv

Piețe financiare
Moderna explodează pe bursă după un progres major în lupta împotriva cancerului. Acțiunile au crescut cu peste 170% într-o singură zi
Piețe financiare
