"Consiliul de Administraţie a numit conducerea executivă a SC EnergoNuclear SA, pe baza propunerilor primite de la acţionari, ca urmare a unui proces de selecţie. Pentru poziţia de director general al companiei a fost ales Dan Ionescu. Silvia Damian va ocupa poziţia de director economic, iar Mircea Gheorghe a fost numit director tehnic al noii companii", se arată în comunicatul emis joi de minister.
Compania EnergoNuclear a fost înregistrată la Oficiul Roman al Comerţului, pe 25 martie 2009.
Conform ministerului de resort, proiectul urmează să se realizeze în două etape, respectiv cea de pre-proiect, estimată să dureze 18 luni, şi etapa propriu-zisă de realizare a proiectului, având o durată de circa şase ani.
După încheierea etapei pre-proiect, vor fi stabilite angajamentele comerciale referitoare la finalizarea celor două unităţi nucleare şi operarea lor pe termen lung, precum şi modalitatea efectivă de finanţare a proiectului.
Cele două reactoare ar urma să fie puse în funcţiune în anul 2016.
Nuclearelectrica şi cei şase investitori, ArcelorMittal, CEZ, GdF-Suez, Enel, Iberdrola şi RWE Power, au semnat, la 20 noiembrie 2008, Acordul Investitorilor pentru înfiinţarea companiei de proiect (SC EnergoNuclear SA) care va construi, pune în funcţiune şi exploata Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă. În urma negocierilor, s-a decis ca împărţirea acţiunilor între partenerii de proiect să fie astfel: Nuclearelectrica (51%), CEZ, GdF-Suez, Enel şi RWE Power (câte 9,15%) şi ArcelorMittal şi Iberdrola (câte 6,2%).
Costul estimat pentru cele două reactoare este de 4 miliarde euro, iar fiecare unitate va avea o putere instalată de 720 MW. Durata de viaţă a unei unităţi este de 30 de ani, cu posibilitatea prelungirii până la 40 de ani. Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă vor folosi tehnologie de tip CANDU 6.
Procesul de negociere cu cei şase investitori interesaţi a început la 4 decembrie 2007.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.