"Anul acesta, noi trebuie să terminăm 100 de kilometri de autostradă. Pe 31 decembrie, şeful CNAIR trebuie să vină şi să-mi spună: 'Avem cei 100 de kilometri de autostradă'. Dacă zice 'nu-i avem', pleacă acasă. Deci avem un act semnat, am promis acest lucru, trebuie să-l facem", a afirmat Dăncilă, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de Antena 3.
Premierul a precizat că în ianuarie va fi desemnat câştigătorul licitaţiei pentru autostrada Ploieşti - Comarnic - Braşov.
"Pe parteneriat public-privat am scos autostrada Ploieşti - Comarnic - Braşov, avem până acum 18 solicitări. La jumătatea lunii ianuarie, deja vom desemna pe cel care va construi această autostradă, deci sperăm ca în cel mai scurt timp să avem şi această autostradă. Bineînţeles că analizăm foarte atent ceea ce se întâmplă şi cu celelalte autostrăzi", a spus Dăncilă.




![[P] Mituri despre creditele online: ce înseamnă proces simplificat și ce nu dispare din analiza financiară](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791377691821-t2hlggahn5.jpg&w=1920&q=75)
