Potrivit acestuia, ''cabinetul condus de premierul Emil Boc a dus în eroare cetăţenii ţării în 2008, când au avut loc alegerile parlamentare, în 2009, odată cu alegerile prezidenţiale şi în această lună, când, ameninţat de pericolul USL, a precizat drept termen al ieşirii din criză data de 31 martie''.
''Ceea ce face dl. Boc este ridicol. La această dată, România se află în cel mai înalt grad de îndatorare. Conform datelor oficiale ale Ministerului Finanţelor, cheltuielile cu dobânzile la creditele externe au crescut cu 35%, iar evaziunea fiscală la 36 %'', a afirmat Daniel Constantin, prezent la alegerile pentru conducerea PC Mehedinţi. Citește mai mult pe www.agerpres.ro
Daniel Constantin: Partidele aflate la guvernare nu pot gestiona criza economică
Publicat la 26.03.2011, 12:43:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
