”Danone România împreună cu partenerii săi a finalizat investiţia de 7 milioane de euro în proiectul socio-economic "O şansă pentru familia ta" din Zimnicea. Proiectul are ca scop principal stimularea antreprenoriatului local în domeniul laptelui, oferind sprijin micilor fermieri pentru a produce lapte de calitate la standarde europene şi pentru adoptarea de practici agricole regenerative. Prin proiectul socio-economic “O şansă pentru familia ta”, demarat în 2012, peste 220 de mici gospodari din oraşul Zimnicea au devenit antreprenori, laptele produs în gospodăriile lor fiind livrat zilnic către fabrica de iaurt Danone din Bucureşti”, precizează compania.
Danone arată că achiziţonează doar lapte românesc, iar 10% din necesarul anual provine din proiectul “O şansă pentru familia ta”.
Anul acesta, Danone România, împreună cu partenerul local, Polaris Group care coordonează centrul de colectare din Zimnicea colaborează cu autorităţile locale în vederea deschiderii unei clase specializată în mecanică agricolă la Liceul Teoretic din Zimnicea. Clasa, va pregăti 12 elevi să devină specialişti în domeniul agricol atât de necesari sectorului zootehnic. Danone va oferi burse de performanţă şi sociale în valoare de 5.000 de euro anual.
"De 12 ani, prin programul social „O şansă pentru familia ta”, Danone România a reuşit să demonstreze nu doar angajamentul său ferm faţă de societate şi consumatori, dar şi dedicarea pentru dezvoltarea generaţiilor cu care a crescut de 25 de ani de când produce iaurt în fabrica de lactate din Bucureşti. Investiţia de 7 milioane de euro şi integrarea producţiei de lapte de la gospodarii din Zimnicea în lanţul nostru de aprovizionare şi producţie subliniază această dedicare. Mai mult, formarea clasei specializate în mecanică agricolă la Liceul Teoretic Zimnicea este un pas important în susţinerea educaţiei şi pregătirii viitoarei generaţii pentru o industrie agricolă inovatoare şi responsabilă", a declarat Cătălin Andreica, milk procurement & project manager, Danone România.


