Directoul general al Danone, Jacques Ponty, a declarat, joi, că vânzarea de iaurt a avut de suferit în ultima perioadă din cauza suspiciunilor privind contaminarea produselor cu dioxină, dar nu a precizat pierderile suferite de companie în această perioadă.
"Este clar că în acest moment nu cifra de vânzări este importantă, ci faptul că am dovedit că produsele noastre sunt sigure", a spus Ponty, într-o conferinţă de presă.
Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a ridicat, miercuri, sechestrul pus asupra a 40.000 de iaurturi suspecte, pentru că testele au arătat că nu există risc pentru sănătate, iar producătorul va decide dacă reintroduce produsele în comerţ. Preşedintele Autorităţii Veterinare, Radu Roatiş, a declarat că, potrivit buletinelor de analiză transmise de Laboratorul de referinţă din Ungaria, conţinutul de dioxină din iaurturi este sub limita prevăzută. Roatiş a precizat că este vorba de 0,22 picograme pe gram, iar limita prevăzută admisibilă este de trei picograme pe gram.
Totodată reprezentantul Danone, Jacques Ponty, a declarat, joi, că toate produsele Danone care au făcut obiectul sechestrului Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare vor fi distruse, dar nu a precizat însă despre ce cantitate de iaurt este vorba.
ANSVSA a informat, săptămâna trecută, că a dispus retragerea de pe piaţă a unor loturi de iaurturi cu fructe, ca urmare a unor suspiciuni privind contaminarea cu dioxină a ingredientelor folosite la fabricarea produselor. Autoritatea Veterinară a trimis probe prelevate de la iaurturi Laboratorului Comunitar de Referinţă de la Budapesta.
Compania Danone, producătorul loturilor suspecte, a informat că a fabricat un singur lot de produse folosind mai multe containere de fructe dintre care doar unul are legătură cu alerta europeană privind contaminarea ingredientului gumă de guar cu dioxină.
Sursa: NewsIn
Danone: Vânzările de iaurt au avut de suferit, pe fondul scandalului dioxinei
Publicat la 30.08.2007, 11:35:33
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 24 august: Krugerrand-ul aur intră pe piață
Actualitate
Citatul zilei, 24 august 2026: Investitorul individual are un avantaj constant

Actualitate
Ce verifici înainte să cumperi un apartament

Actualitate
Benzina și motorina, tot mai scumpe

Actualitate
