În vârstă de 53 ani, fosta mare glorie a cluburilor Rapid și Dinamo a fost dus cu ambulanța la spital chiar la primele semne ale infectării. În urmă cu patru ani, Lupu a fost la un pas de moarte din cauza unui edem pulmonar. "Am avut un edem pulmonar, o infecție foarte puternică la plămâni. La un moment dat, am mai respirat cu doar 8% din capacitatea plămânilor, nimic altceva. Lumea mai e și rea, mai e și bună, important e că am reușit și le mulțumesc în primul rând doctorilor că au avut grijă de mine și îi mulțumesc organismului că m-a ajutat în această cumpănă a vieții. Poate și colegii mei vor învăța că, odată cu trecerea anilor, nu mai suntem tineri.

Jason Statham și DiCaprio pot fi în continuare eroi, în filme! În viața reală, Yohan, falnicul sucevean Ioan, este garda lor de corp

Am renunțat și la țigări și mă bucur că nu le duc lipsa. Zici că treci ușor peste plăcerile vieții. Cred că sunt foarte mulți jucători care fumează", a povestit despre nefericitul eveniment fostul sportiv ce a mai jucat la Brescia (Italia), Tzafrifim Holon (Israel) și Panathinaikos Atena, OFI Creta și Korinthus (Grecia). După cumpăna din viața sa, Dănuț Lupu reușise să dea jos aproximativ 15 kilograme.

Smiley revine la ”Românii au Talent”! Andi Moisescu a fost scos din juriu și trimis în carantină