money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareMihai Barsan

Datoria britanică, o nouă bombă cu ceas

Publicat la 19.03.2012, 07:59:44

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Datoria britanică, o nouă bombă cu ceas
Urmărește money.ro pe Google News

Supuşii Majestăţii Sale par condamnaţi să-şi piardă ratingul maximal. Zilele următoare, ministrul Bugetului, George Osborne, ar trebui să prezinte noul buget. Nu va fi deloc o sarcină simplă. Stearea financiară a Marii Britanii este critică, spun analiştii - nivelul său de îndatorare este cu mult peste cel al restului statelor UE.

 

În bilanţul oficial, nu figurează decât un total de 1.000 de miliarde de lire (68% din PIB). Cifra în absolut e impresionantă, dar ca raport din PIB, e onorabilă, comparabil cu cifra franceză (87%) sau chiar germană (83%). Tabloul este mai sumbru brusc din cauza perspectivelor oferite de Ministerul Finanţelor, care sunt departe de a fi încurajatoare, scriu cei de la Adevărul.

 

În primul rând, felul în care este calculată datoria e discutabil, ea atingând, de fapt, 81% din PIB. Apoi, datoria sectorului privat (datoriile acumulate de familii şi companii, mai puţin băncile) atinge un record de 180% din PIB. Cel mai important însă, pasivul (datoria) fondurilor de pensii, pe care se sprijină sistemul de pensii britanic a fost subevaluat. E deja de 1.200 de miliarde de lire, ceea ce depăşeşte cu mult estimările de încasări.

 

Citeşte tot articolul aici.

 

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite