Poștașii vor putea colecta datoriile contribuabililor la ANAF care beneficiază de facilitățile ordonanței privind amnistia fiscală, conform unui proiect de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Finanțelor.
Astfel, Compania Națională „Poșta Română” SA va avea, în baza unui acord cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), responsabilitatea de a tipări, împlicui și comunica, cu confirmare de primire, documentele necesare accesării facilităților fiscale prevăzute de Ordonanța privind amnistia fiscală (OUG nr. 107/2024).
Ce include scrisoarea de la ANAF
Aceste documente includ scrisoarea de informare despre beneficiile și condițiile de accesare a facilităților, detaliind obligațiile restante la 31 august 2024, cu sumele care trebuie achitate și cele care pot fi anulate. De asemenea, sunt incluse modelele de notificare și cerere pentru anularea obligațiilor bugetare, precum și preluarea și transmiterea acestor documente către organul fiscal competent.
În plus, Poșta Română va putea încasa, prin mijloacele legale de plată, fie la domiciliul fiscal al contribuabilului, fie la oficiul poștal, sumele aferente obligațiilor bugetare necesare pentru accesarea facilităților fiscale prevăzute de OUG nr. 107/2024, pentru contribuabilii care optează pentru plata în numerar sau prin card bancar.
Ministerul Finanțelor a constatat că tipărirea și expedierea documentelor nu pot fi realizate suficient de rapid pentru a maximiza efectele ordonanței în colectarea veniturilor bugetare. Nota de fundamentare subliniază importanța comunicării directe, prin poștă, în special pentru persoanele fizice care nu folosesc mijloace electronice de comunicare sau nu sunt înregistrate în Spațiul Privat Virtual.
În categoria potențialilor beneficiari se află persoane care nu au acces la internet, în special din zonele rurale, și persoane cu dizabilități grave, care întâmpină dificultăți în deplasarea la sediile fiscale.
Ministerul Finanțelor va aloca ANAF fonduri pentru acoperirea costurilor cu serviciile Poștei Române, inclusiv tarifele de 10,90 lei per plic pentru tipărire și comunicare și 15,56 lei pentru preluarea și transmiterea notificărilor. Comisionul pentru colectarea obligațiilor bugetare este de 4 lei pe operațiune, fără TVA.
Tipuri de facilități fiscale
OUG nr. 107/2024 introduce cinci tipuri de facilități fiscale, aplicabile contribuabililor cu datorii restante la 31 august 2024. Aceasta prevede anularea dobânzilor, penalităților și altor accesorii aferente obligațiilor bugetare principale restante, cu condiția ca acestea să fie achitate până la data de 25 noiembrie 2024, inclusiv, împreună cu obligațiile curente și depunerea tuturor declarațiilor fiscale necesare.
Ordonanța reglementează și anularea accesoriilor pentru obligațiile bugetare suplimentare declarate prin declarații rectificative, anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare stinse anterior datei de 31 august 2024, precum și facilități pentru contribuabilii aflați sub control fiscal la data intrării în vigoare a ordonanței.
În cazul persoanelor fizice cu datorii bugetare mai mici de 5.000 lei, acestea pot beneficia de anularea a 50% din obligațiile restante dacă achită jumătate din sumă până la 25 noiembrie 2024. Pentru datorii mai mari de 5.000 lei, se va anula 25% din suma restantă, cu condiția achitării a 75% din total până la aceeași dată. Totodată, dobânzile și penalitățile aferente acestor sume vor fi anulate.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.