Valoarea activelor straine aflate in portofoliul acestor fonduri a scazut in ultimele douasprezece luni cu 100 miliarde dolari, la 1,2 trilioane de dolari, potrivit unui raport al Council of Foreign Relations. Cele mai mari pierderi sunt postate in dreptul entitatilor din Emiratele Arabe Unite, Kuwait si Qatar, de altfel, cele care, in ultimii ani de criza economica, au dus cea mai agresiva politica de achizitii.
Spre exemplu, Sameer Al Ansari, director executiv al Dubai International Capital, a recunoscut recent ca fondul pe care il conduce, cu un portofoliu evaluat la zece miliarde dolari, printre care si participatii in banca britanica HSBC Holdings Plc. si fondul de hedging american Och-Ziff Capital Management, a suferit pierderi de aproape trei miliarde dolari, ca urmare a crizei financiare.
Aflat la Davos, Al Ansari nu ezita sa isi exprime temerea in legatura cu deteriorarea si mai accentuata a conditiilor economice din Europa si America de Nord, unde si-a plasat o mare parte dintre investitii anul trecut.





